Stimati Prieteni,
Cata
dreptate avea marele Horea cand spunea” Nu ma tem de sclavie, ma tem ca
ne putem obisnui cu ea!” Nu trebuie sa numim nostalgici pe cei care
analizeaza cu obiectivitate perioada in care majoritatea dintre noi
ne-am format ca oameni din punct de vedere professional si
civic.Dintr-un zid daca scoti o caramida zidul se darama. Tot asa si din
istorie nu putem exclude perioada de 45 de ani , ai carei martori am
fost si in care prin munca noastra am edificat tot ceea ce Profesorul
Ciutacu evidentiaza in acest articol.Nu se poate sa ne rusinam cu munca
noastra care a a facut ca “in 1989, infrastructura industrială sa situieze România în primele 10 ţări din Europa”.
Forumul
Social Roman, in calitate de tribuna nationala de dezbatere a
Societatii Civile ,solicita tuturor membrilor sa inainteze pentru
analiza si dezbatere, pe grupe de lucru ,rezultatelele pozitive obtinute
,de fiecare, in domeniul in care a activat ,dar si greutatile si
lipsurile intampinate.Este clar pentru noi toti ca nu exista o sociatate
perfecta. Insa orice societate poate fi perfectibila daca prin
dezvoltarea”spiritului civic” reusim sa dinamizam fortele cele mai
active ale societatii. Pentru multi dintre noi timpul nu ne va mai
permite sa gasim decat “alternative” capabile sa directioneze societatea
romanesca pe noi cai de dezvoltare si afirmare.Avem tineri inteligenti
si frumosi la suflet si la trup.Cata dreptate avea Dimitrie Bolintineanu
cand spunea “ asa cum este scoala asa va fi si ..poporul”.
Noi
avem datoria morala de a le propune,in baza experientei noastre de
munca si de viata ,prin care am dovedit intregii lumi ca noi romanii
suntem un popor cu oameni inteligenti, inventivi si solidari cu toti
cei care ca si noi au trecut prin perioade critice , in istoria
lor,”alternative”pentru un viitor mai bun, mai prosper,bazat pe
pace,progres si cooperare. Intelepciune populara spune ca “ trebuie sa
lasam urmasilor mai mult decat am primit de la inaintasi”.Daca nu vom
reusi sa le lasam mai mult ,din punct de vedere material,”alternativele”
de genul promovarii in viata sociala,economica si politica a
principiilor Democratieie Participative , le vor fi de un real folos
generatiilor viitoare. Ele vor
gasi in mod sigur” solutiile “ pentru a realiza un viitor viitor mai
bun pentru ei si urmasii urmasilor lor…in vei vecilor…cum spunea
Delavrancea prin vocea lui Stefan cel Mare si Sfant.
Cu prietenie si solidaritate,
Constantin Cretu
Statutul actual : Colonie
Prof. dr. Constantin Ciutacu
Fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române
Am
trăit, ca într-un vis, un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când
s-au dus anii? Suntem şi mai săraci şi un pic mai bătrâni… Statul este
bolnav, iar economia, câtă a mai rămas, este din nou în recesiune;
firmele dau faliment cu miile pe semestru, investiţiile scad vertiginos,
capitalismul autohton are, cum se spune într-un film, o „reţetă
secretă”, originală, dar pierzătoare, la fel ca democraţia. România nu
este, cum ne-am fi aşteptat, „tigrul” economic al Europei Centrale şi de
Est. Cine ne-a pus beţe în roate? Nu căutaţi răspunsuri pe Google. Cauza e aici, la noi, în perfidia cu care ne-au dirijat politicienii români. Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară.
Un fost ministru secretar de stat, neimplicat politic, actualmente director la Institutul de Economie al Academiei Române, Constantin Ciutacu, are curajul să pună degetul pe multe dintre rănile care ne dor de 25 de ani.
„În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa”
Mulţi au uitat, alţii n-au ştiut niciodată… Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
În
1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din
Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau
calculatoare. Autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi
Bucureşti erau patente germane. Avioanele Rombac erau cumpărate de la
englezi. Locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian.
La Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania.
Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada. Putem spune, şi
nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu
economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA
şi Japonia, care fabrica anvelope gigant pentru autobasculante de peste
110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi
Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un „morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
A
fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne
urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier
vechi, fostul prim-ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a
României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă? Rămâne o pagină de istorie. Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România
producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane.
Producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire
surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii. Azi produce pe
jumătate. Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi
produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi,
cât producem în prezent. Ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de
excavatoare în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul
azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care
funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam
600 de vagoane de pasageri pe an în 1984; azi, niciunul. Cât despre
vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800
(cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier
vechi în ultimii ani). În
fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie,
nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut
(Palmolive a plecat). De altfel, potrivit statisticii oficiale, după
anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi”,
„deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10
miliarde de euro! Am
exportat lemn brut în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte
produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5
miliarde de euro!Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă!
„Practic,
întreaga economie naţională a fost oferită fără nici o logică şi fără a
se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război”
Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
Iată situaţia la zi în domeniul petrolului: România
producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane
azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nici o încredere în
această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au
contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut,
dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât
păgubeşti statul? Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări.
De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane
de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane. Produceam 10
milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic. Produceam 500.000 de
tone de uleiuri minerale. Azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că
nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia?
Cine măsoară distribuţia?
După
1990 s-a schimbat, deci, peisajul industrial. S-a creat o falie între
marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
Au venit „sfaturi” de la competitorii nostri europeni:
faceţi IMM-uri, întreprinderi mici şi mijlocii, daţi afară muncitorii
din marile uzine, închideţi mamuţii industriali. Produceţi kit-uri,
componente, nu produse integrale. Faceţi cabluri, radiatoare, sisteme de
frânare şi anvelope, nu locomotive şi tractoare. Parcă intenţionat, nu a
existat o viziune politică de dezvoltare, ci doar una pentru
distrugere; guvernanţii şi-au îndeplinit misiunea cu exces de zel. Nu mă
poate convinge nimeni pe mine că nu a fost totul pe bază de program, o
teorie a conspiraţiei. UE a fost creată pe baza comunităţii economice a
Cărbunelui şi Oţelului. Deci, România nu putea să intre în grila
europeană cu industria siderurgică de 14 milioane tone de oţel. A
trebuit lichidată şi ca un „bonus” pentru admiterea în UE.
Care au fost primele mari greşeli istorice ale politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful naţional?
Prima a fost restituirea „părţilor sociale”
- o privatizare pe bani adevăraţi, începută surprinzător de Ceauşescu.
FSN-ul a restituit aceşti bani pentru a cumpăra bunăvoinţa oamenilor,
chiar cu banii lor! Această măsură anti-economică, din cauza căreia
fabricile şi uzinele au rămas fără capital lichid, a condus, de fapt, la
excluderea cetăţenilor de la un drept de proprietate plătit cu munca
lor; a fost o re-naţionalizare a unei părţi a capitalului social,
destinată ulterior şi cedării controlului economiei către interese de
grup, mai ales străine. A doua mare eroare a fost privatizarea „de masă”, fără proceduri şi fără reguli de protecţie a acţionarilor minoritari;
viitoarele certificate de acţionar au fost cumpărate pe nimic de cei
care ştiau ce va urma. Atunci s-a spus că se privatizează numai 30% din
capitalul societăţilor comerciale, lăsându-se de înţeles că vor mai
primi şi restul de 70% în viitor, care viitor nu a sosit încă nici în
anul 2014! S-a anunţat totodată că sectoarele strategice nu se vor
privatiza. Dar au venit pe urmă FMI, Banca Mondială şi societăţile
externe de consultanţă, care au dictat, şi guvernele au promovat,
controlul total, fără luptă, şi fără niciun câştig, asupra întregii
economii. Practic, economia naţională a fost oferită fără nici o
logică şi fără a se spune cel puţin că este cadou sau pradă de război,
celor care, chipurile, au făcut lobby pentru integrarea României în
Uniunea Europeană.
„«Veniţi
în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi
competitivitatea». Acesta a fost, în esenţă, programul de guvernare al
ultimilor 25 de ani”
Vă rog să continuaţi descrierea peisajului economic românesc de azi, la 25 de ani de la răsturnarea „dictaturii de dezvoltare”.
A
dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje
(filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de
pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat); a
fost închis sectorul agroalimentar (36 fabrici de zahăr, fabricile de
ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de
fabrici de nutreţuri combinate etc.); nu mai sunt majoritatea fabricilor
din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a
lacurilor şi vopselelor, a medicamentelor, din sectorul construcţiilor
de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi neferoase, de cărbune
etc.; s-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de
mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în
general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare; au
dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină,
optică, automatizări etc.Baza
naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulverizată.
România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri,
hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. A fost
distrus aproape în totalitate sistemul de irigaţii, construit prin
îndatorarea dureroasă de la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii
au contribuit zeci de ani; au fost abandonate programele de combatere a
eroziunii solului, de îndiguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în
curs (canalul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre). Întreaga economie
naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nicio logică
structurală.
Care
sunt consecinţele asupra populaţiei, derivate din acest peisaj
apocaliptic, desprins parcă dintr-un film SF cu „terminatori”?
Treptat,
România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care
controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile,
comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează
reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat!
Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de
subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar
agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de
subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă,
inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa,
aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile
companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici
după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii
străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei
reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu
în compania proprie. Întreaga
economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor,
printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de
impozite şi contribuţii.
A
existat, în toţi aceşti ani, un fir roşu care să lege cele 13 guverne
ce s-au perindat pe la Palatul Victoria, de un proiect minimal, coerent
de dezvoltare?
Fireşte
că nu a existat! Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat
numai de protejarea aşa-zişilor investitori strategici, prin scutirea de
impozit pentru profitul reinvestit, şi nu de promovarea facilităţilor
destinate salariilor reinvestite. Investitorii nu ar fi trebuit să
primească niciun sprijin în România, pentru a-i plăti pe angajaţii
români cu salariul minim sau pentru a-i angaja la negru, din raţiuni de
competitivitate.„Veniţi în România, că vă garantăm sclavia pe bani puţini şi vă menţineţi competitivitatea!”. Acesta
a fost, în esenţă, programul de guvernare al ultimilor 25 de ani. De
altfel, se poate spune că fiecare program de guvernare anunţat a fost un
program de neguvernare.
Care sunt predicţiile dv. pentru următorii 25 de ani din viaţa economică a României?
Dacă
şi în următoarele două decenii şi jumătate guvernul nu va putea să
cumpere, din banii proprii, de 1 milion de lei piramidon, vaccinuri sau
aspirină din producţia internă, fără avizul FMI sau al Comisiei
Europene, România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geografic.
Oricata dreptate ati avea ,aveti datoria sa indreptati actiunile TUTUROR catre viitor .Mai lasati-l d... de trecut ca nu ne mai incalzeste ! Aratati oamenilor ce trebuie sa faca pentru viitorul lor si al copiilor . Suntem singura "natiune" de pe planeta care traim doar din frustrari
RăspundețiȘtergere